Academia de Administrație Publică și Inițiativa Primarii pentru Creștere Economică au semnat un Memorandum de Colaborare

21 martie 2019

La 21 martie, Inițiativa UE ”Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG)) a semnat un Memorandum de Cooperare cu Academia de Administrare Publică (AAP).

În cadrul întrevederii, rectorul Oleg Balan a făcut o prezentare a Academiei, subliniind faptul că, pe lângă activitatea de bază de pregătire și instruire a funcționarilor publici, instituția acordă suport metodologic și științific autorităților publice din republică, inclusiv în desfășurarea reformei administrative.

Peter Korsby, liderul de echipă a Secretariatului M4EG a menționat că Inițiativa a contribuit la consolidarea capacităților autorităților publice locale în vederea dezvoltării economice durabile a localităților. Pentru a avea un sistem eficient de conducere la nivel de țară, în opinia sa, este necesar de a avea o conducere locală puternică. Dat fiind faptul că Inițiativa M4EG are o perioadă limitată de implementare, cooperarea cu Academia de Administrare Publică va fi benefică pentru ambele părți și va asigura instituționalizarea și diseminarea cunoștințelor și experienței acumulate.

În context, Oleg Balan a menționat că Academia dispune de o bază științifico-metodologică și materială puternică pentru acordarea suportului necesar autorităților publice locale participante la proiect. Memorandumul semnat are drept scop stimularea și intensificarea angajamentului Academiei de a contribui la implementarea M4EG în Moldova cu mai multe activități reciproce care urmează a fi definite în cadrul unui șir de consultări și schimb reciproc de informații.

La sfârșitul vizitei, o ceremonie spontană de înmânare a certificatului de membru a avut loc. Dl Korsby a înmânat certificatul de membru dlui Victor Ambroci, vice-primarul orașului Călărași, care se afla la moment la un curs de formare profesională la Academie.