Notă specială din partea Secretariatului

30 decembrie 2020

Notă specială din partea Secretariatului

În decembrie, Secretariatul Inițiativei ”Primarii pentru creștere economică” al așa-numitei Etapa I (2017-2020) își încheie activitățile și profităm de această oportunitate pentru a mulțumi tuturor semnatarilor, partenerilor, părților implicate și altor oameni interesați  în Inițiativa ”Primarii pentru creștere economică” că ați fost și ați lucrat cu noi pe parcursul acestor patru ani! A fost o cursă lungă și incitantă în timpul căreia am muncit mult împreună, am făcut lucruri noi, am învățat unul de la celălalt, ne-am împărțit cu bune practici, am crescut profesional, ne-am cunoscut mai bine, și am format parteneriate și rețele semnificative!

Noi suntem foarte mândri de realizările noastre comune și puțin triști că timpul nostru împreună se încheie. În același timp, suntem foarte bucuroși că însăși Inițiativa ”Primarii pentru creștere economică” a UE nu se încheie și că va fi Etapa II a Inițiativei, care va continua lucrul început cu semnatarii Inițiativei la Etapa I.

Etapa II a Inițiativei ”Primarii pentru creștere economică” va fi implementată de o altă organizație și se planifică că va dura încă 4 ani. Toate informațiile despre noua echipă de implementare, aria de acoperire a Inițiativei și termenele corespunzătoare vor fi prezentate la începutul anului 2021, după finalizarea perioadei de tranziție.

Deci, rămâneți aproape și pregătiți-vă pentru o nouă provocare!